• Camere Live link="camereLive"
  • De ce să mergi la o petrecere pe un catamaran și care este bugetul  

    Alezzi Yacht
    0 Shares

    L-ați tot văzut pe rețelele sociale, la știri și poate i-ați auzit vocea în sezonul estival din 2021 de pe plaja din Mamaia și Constanța.  Adevărul că îndemnurile lui de a dansa și a cânta anumite melodii se auzeau de pe catamaranul care naviga în largul mării. Vorbesc despre Adrian Sasu, managerul și amfitrionul petrecerilor organizate la bordul Alezzi Yacht. Înainte de Paște, l-am rugat pe Adi, cu care mă știu de foarte mulți ani, să-mi răspundă la câteva întrebări despre cea mai nouă experiență de pe litoralul românesc.

    Alezzi Yacht
    Adrian Sasu

    L-am rugat pe Adrian Sasu să se descrie în câteva cuvinte. Așa veți afla și despre omul din spatele experienței Alezzi Yacht.

    “Primul contact cu munca a fost la 15 ani. Din pasiunea pentru muzică, m-am făcut dj și am avut ocazia să lucrez în cam toate cluburile mari din acea perioadă. Apoi pe la 17 ani, am mai adăugat și munca la radio și de la 18 până la 29 televiziune! La 29 de ani am renunțat la toate și am devenit antreprenor având până în prezent 4 compani. De la domeniul cosmetic, it și un club de golf indoor! Mai precis, prima afacere de acest fel din România. În present, pe lângă afacerile mele sunt Manager General pe Alezzi Yacht. Adică mă ocup de tot ce înseamnă acest yacht”

    Alezzi Yacht
    Adrian Sasu

    De ce aș alege Alezzi Yacht pentru a-mi petrece o după amiază sau o seară pe litoral ?

    În primul rând pentru că este o experiență unică. Apoi pentru că vei simți cu adevărat senzația de libertate. Marea, muzica, luminile, apusul de soare, atmosfera care se creeaza, totul este incredibil. Nu cred că nu are cum să nu îți placă și să nu vrei să mai revii.

    Și dacă tot pot să mă distrez, hai să ajungem la un subiect de interes. Ce buget ar trebui să-mi planific pentru o astfel de experiență ?

    Bugetul este în funcție de cât vrei sa cheltui. Nu aș putea să îți spun o sumă anume. Sunt oameni care cheltuie 100 de euro în aceasta experiență, dar îți spun sincer ca sunt și oameni care cheltuie 5000 de euro. Intrarea este de maxim 350 RON cu gustare inclusă, restul consumației se plătește separat, iar prețurile nu sunt cele mai mari de pe litoral, cred că îți poți face o idee. Ce te asigur însă, indiferent de cât vei cheltui, experiența trăită face toți banii!

    Cum mă convingi să vin la bordul iahtului deși eu nu am mai fost pe apă și nu știu dacă o să am rău sau nu de mare ?

    În general, răul de mare vine de la tangaj, iar Alezzi Yacht este un catamaran foarte stabil și șansele de tangaj sunt doar pe vreme rea. Luăm măsuri stricte la fiecare ieșire, iar în cazul în care avem hulă sau vremea nu este propice, ne plimbam în interiorul portului și ținem petrecerea acolo, astfel încât nimeni să nu fie pus în pericol. Cu alte cuvinte, prioritatea noastră numărul 1, este siguranța clienților și a personalului și bineînțeles eliminarea oricăror posibile neplăceri. Scopul este ca lumea să se simtă formidabil și să aibă o experiență de neuitat pe care să o povestească și altora! Oricum pe lângă toate măsurile pe care le luăm, avem și asistență medicală la bord întotdeauna. Există pastile de rău de mare, există și soluții naturale cum ar fi merele sau măslinele pe care le oferim clienților noștri în mod gratuit.

    Descrie puțin itinerariul pe care îl parcurge iahtul.

     Totul depinde de condițiile de navigare. În cazul în care vremea este frumoasă și nu avem hulă, după experiența de anul trecut cam 90% din ieșiri, plecăm din Portul Midia Năvodari și ajungem până în spatele Cazinoului din Constanța, apoi ne întoarcem. Dacă vremea este mai puțin prietenoasă, ieșim până în dreptul sațiunii Mamaia, este o zonă de golf mai izolată, dacă vremea nu ne permite, așa cum îți spuneam ne plimbăm în port. Acolo apa este mereu liniștită.

    Acum dau puțin din casă! Tocmai ce ați avut nava în reamenajare. Care sunt noutățile pentru sezonul 2022 ?

    Nu aș vrea să îți dezvălui prea mult deoarece vreau ca lumea să rămână plăcut surprinsă când va urca la bordul Yachtului, îți spun doar că ultima punde, a 3 a, se numește Zefir, este aproape complet schimbată și beneficiază de o atracție deosebită care cel mai probabil se va regăsi în această vară în toate pozele și story urile clienților noștri. Las surpriza să rămână surpriză!

    Știu că aveți un pachet de cazare și experiență pentru iaht. Ce beneficii vor avea turiștii care aleg o astfel de ofertă ?

    Da, cel puțin pentru 1 Mai, dar cu siguranța și pentru restul verii, Hotelul Oxford, Hotelul Malibu și Alezzi Beach Resort oferă clienților lor beneficii însemnate pe Alezzi Yacht. Au prețurile de îmbarcare cu un discount de 30% și în unele cazuri chiar gratuit!

    Adrian Gorpin

    Lucrez de mai bine de 20 de ani în media. Am început la TV Neptun, iar de 15 ani lucrez la Pro Tv. În fiecare an, încerc să văd ce lucruri bune s-au făcut pe litoral, ce trebuie îndreptat şi dacă există modele pe care le putem urma. Funkytravel.ro este o „coală” digitală în care vei descoperi analize despre turism, interviuri cu oameni care lucrează în acestă industrie, ponturi de cazare, dar şi câteva dintre aventurile pe care le-am trăit

    Vrei să rămâi la curent cu ultimele noutăți de pe litoral?
    Abonează-te la newsletter!

    Află cele mai recente vești, informații, tips-uri, știri de actualitate și noutăți de la malul mării. Cele mai bune ponturi de cazare, coduri de reducere pentru vacanțe și informații verificate despre turism.



    Schi Austria

    Abonează-te la Newsletter!

     

    Află cele mai bune ponturi de cazare, coduri de reducere pentru vacanțe și informații verificate despre turism.

    Felicitări, te-ai abonat cu succes! Vei primi curând informații de la echipa Funky Travel!